Giovani Becali este în spatele „puciului” care a avut loc în Ștefan cel Mare după partida de Cupă, contra CFR-ului. După ce Gigi Becali a fost huiduit în permanență de fanii din Ghencea, a venit rândul ca vărul acestuia, Giovani, să fie luat în colimator de ultrașii rivalei.
Țălnar a avut mari probleme în vederea alcătuirii echipei pentru partida din această seară, contra Bistriței, după ce Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea, Boștină și Alexe au fugit din cantonamentul „câinilor”, la inițiativa fostului agent, după cum însuși Alexe, poate cel mai promițător jucător al Ligii I, a recunoscut. Implicarea lui Giovani în Ștefan cel Mare este de notorietate, iar fanii nu par să mai accepte așa ceva. Cei 200 de ultrași prezenți la Bistrița au cântat permanent împotriva fostului agent, dar și a lui Vasile Turcu. „Clanul Becali, la m…clanul Becali„, a fost șlagărul preferat al fanilor.
În schimb, numele lui Florin Prunea a fost scandat în repetate rânduri, semn că fostul mare internațional se bucură în continuare de sprijinul suporterilor.
La peluza la care au fost „cantonați” fanii, aceștia au postat și un banner, prin care și-au decalrat încă o dată atașamentul față de culori: „Indiferent de rezultate, suntem câini până la moarte”
De notat că înaintea partidei de la Bistrița s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Sandu Neagu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER